Frământare cu iz de trecut...

 E o dimineață cu ritmuri de jazz  și cu o aromă îmbătătoare de mușețel mixat cu mentă și miere, e același oraș grăbit și cuprins de minus opt grade ale iernii care nu mai e la fel.
Femeia din mine are deja două zile de când i se frământă fiecare celulă a minții de ideea năstrușnică de a scrie o carte.
Ca și orice noutate din viața ei, pe care vrea s-o împartă cu cineva, nu a ezitat și a  dat-o de știre prietenilor și neprietenilor pe rețelele de socializare.  Impactul?! Ca deobicei. Cineva încurajează, cineva doar scrie ceva de umplutură, iar cineva reacționează cu ură, cum că nu ar ști ea să scrie bine, dar măcar ideea de carte o are! "Pentru asta se ia redactor, dragilor!" și-a spus fără gram de ezitare.
Anii de după 2012 se pare că au călit-o îndeajuns, înzestrând-o Cineva cu multă, dar multă indiferență de ceea ce defapt nu conta pentru binele ei sau a LUI...

Am ajuns să conștientizez că nu este deloc ușor să scrii o carte, ceea ce a înțeles la timpul ei și adolescenta îndragostită care scria versurile pe bandă rulantă. Unoeri o zi însemna 4 poezii, iar alte zile puteau să însemne o  mare pustietate, fără cuvinte și doar cu niște emoții extrem de copleșitoare pentru o suplă și firavă fetiță de 15 ani. Nu că aș începe să seamăn cu bunica mea, dar în perioada aia și mai ales pentru mine, 15 ani însemna totuși fetiță, chiar dacă eram deja voluntara a cărei voce răsuna pe întreg raionul Cimișlia. A cărei voce inspira oamenii să iubească mai mult, mai sincer și necondiționat, nu avea de unde ști adolescenta aia ce avea să o aștepte și s-o doară pe femeia de peste câțiva ani... Atunci doar îmi realizam pasiunile cu multă dăruire, între liceu, biblioteci și radio.
A fost sublim momentul în care foarte încet și neașteptat a apărut în viața mea bărbatul pe care îl vedeam altfel decât îl vedeau toți, îl simțeam altfel decât îl simțeau toți și treceam de partea lui pe baricade de fiecare dată când era necesar. Îl vedeam tot mai des prin versurile ce le scriam și mai apoi le împărțeam la nebunie de sincer cu toată lumea care-mi asculta emisiunile la radio, iar atunci nici nu aveam de unde ști că asta avea să inspire alte femei și să ajung la ale lor lansări emoționante de carte.
Se pare că această frământare a femeii ce am devenit, își are rădăcinile din acele momente, momente în care se lansa zi de zi cate o bucată din mine direct în emisie la radio, pentru o întreagă regiune a țării și tot nu i-a ajuns curajul nici adolescentei și nici femeii de până acum, s-o facă așa cum a văzut și a știut cândva adolescenta și vede, știe și poate, acum femeia!..