Frământare cu iz de trecut...
E o dimineață cu ritmuri de jazz și cu o aromă îmbătătoare de mușețel mixat cu mentă și miere, e același oraș grăbit și cuprins de minus opt grade ale iernii care nu mai e la fel. Femeia din mine are deja două zile de când i se frământă fiecare celulă a minții de ideea năstrușnică de a scrie o carte. Ca și orice noutate din viața ei, pe care vrea s-o împartă cu cineva, nu a ezitat și a dat-o de știre prietenilor și neprietenilor pe rețelele de socializare. Impactul?! Ca deobicei. Cineva încurajează, cineva doar scrie ceva de umplutură, iar cineva reacționează cu ură, cum că nu ar ști ea să scrie bine, dar măcar ideea de carte o are! "Pentru asta se ia redactor, dragilor!" și-a spus fără gram de ezitare. Anii de după 2012 se pare că au călit-o îndeajuns, înzestrând-o Cineva cu multă, dar multă indiferență de ceea ce defapt nu conta pentru binele ei sau a LUI... Am ajuns să conștientizez că nu este deloc ușor să scrii o carte, ceea ce a înțeles la timpul ei și...